A A A

Ofiţerii SIS au reţinut patru persoane pentru că au aderat ideologia promovată de Statul Islamic şi Al-Qaida

Published on: Tue, 03/28/2017 - 14:22

Ofiţerii SIS au reţinut, pe parcursul anilor 2016-2017, patru persoane, cetăţeni moldoveni şi străini, cu vârste cuprinse între 18 şi 46 de ani, pentru că au aderat ideologia promovată de Statul Islamic şi Al-Qaida

Aceştia s-au remarcat printr-un profil religios radical, derulând activităţi de propagandă şi justificare publică a terorismului, menite să atragă alte persoane de pe teritoriul ţării spre ideologia jihadistă.

În privinţa persoanelor au fost iniţiate cauze penale sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de articolul 279² aliniatul (3), litera a) al Codului Penal al Republicii Moldova "Instigarea în scop terorist sau justificarea publică a terorismului". 

Inculpaţii şi-au recunoscut integral vinovăţia şi, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, au fost atraşi la răspundere penală.

Astfel, două persoane au fost condamnate la închisoare pe un termen de 3 ani, cu ispăşirea pedepsei într-un penitenciar de tip închis şi cu privarea de dreptul de a desfăşura anumite activităţi  pe o perioadă de 4 ani. Altor două persoane le-au fost aplicate amenzi penale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, de asemenea cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe o perioadă de 2 ani.

Serviciul de Informaţii şi Securitate  în calitatea sa de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, are ca prioritate majoră prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări pe profil antiterorist.

Serviciul continuă monitorizarea, inclusiv a spaţiului virtual naţional pentru identificarea persoanelor aflate în stadii avansate de radicalizare, pe considerente de natură jihadist-extremistă sau îndoctrinare religioasă.