A A A

Act terorist în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău

La data de 15 octombrie curent, la Procuratura Generală s-a desfăşurat o conferinţă de presă la care au participat dl. Gheorghe MIHAI, directorul SIS, dl. Valeriu ZUBCO, procurorul general şi dl. Victor CATAN, ministrul afacerilor interne, subiectul conferinţei constituind explozia care a avut loc în seara zilei de 14 octombrie 2009 în scuarul Arcului de Tiumf din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.

 

Participanţii la conferinţă au informat opinia publică că deflagraţia produsă cu cauzarea leziunilor corporale a peste 40 de persoane, în cadrul unor manifestaţii publice de amploare, a fost „o încercare de a intimida populaţia”, calificînd-o drept un act terorist.

 

La moment, grupa de anchetare a cazului, formată din reprezentanţi ai SIS, MAI şi Procuraturii Generale, întreprind măsuri de urmărire penală şi operative de investigaţie pentru stabilirea circumstanţelor şi persoanelor implicate în săvrîşirea acestei crime.

 

În acest sens, domnul Gheorghe MIHAI, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate  a menţionat că "toate capacităţile SIS au fost mobilizate pentru a obţine informaţia necesară care ar contribui la cercetarea cît mai rapidă a acestui caz. De asemenea, versiunile existene sînt investigate şi  numai după analiza datelor veridice acumulate, pot fi prezentate concluziile de rigoare”.

 

Dat fiind faptul că în perioada producerii deflagraţiei în anticamera prim-ministrului Vlad FILAT au fost înregistrate două apeluri telefonice cu ameninţări de răfuială fizică, directorul SIS a declarat că între explozia care a avut loc în PMAN şi aceste apeluri ar putea exista o legătură cauzală.

 

„S-a stabilit că apelurile au parvenit de peste hotarele Republicii Moldova. Toate măsurile operative de investigaţii pe care le întreprinde Serviciul în vederea stabilirii autorilor acestora sunt efectuate în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare. Totodată, în scopul elucidării cazului în regim de urgenţă, SIS va continua investigaţiile în cooperare cu partenerii săi externi, reprezentanţi ai serviciilor speciale din străinătate”, a relatat Gheorghe MIHAI.     

 

În timp ce in incinta Procuraturii Generale avea să  înceapă  conferinţa de presă, în faţa instituţiei un barbat a ameninţat că va exploda o grenadă. Acesta s-a dovedit a fi  Leonid Zubin, care s-a arătat nemulţumit că fiul său, Denis Zubin, este deţinut în închisoare de 7 ani. Cetăţeanul era convins că fiul său a fost condamnat ilegal şi în spatele condamnării ar fi unele persoane interesate. În acest mod el a hotărît să atragă atenţia opiniei publice.

 

Leonid Zubin a solicitat ca la faţa locului să fie prezentă o persoană de la Serviciul de Informaţii şi Securitate. Prin urmare, pentru a depăşi momentul critic, dl. Gheorghe MIHAI, directorul SIS împreună cu ofiţerul SIS, Leonid Gherghelijiu au dus tratative şi l-au convins pe cetăţeanul Zubin Leonid să predea benevol grenada pe care o deţinea reprezentanţilor organelor de forţă.

 

Sericiul de Informaţii şi Securitate se adresează tuturor cetăţenilor care dispun de orice tip de informaţie despre circumstanţele în care s-a produs actul terorist din seara zilei de 14 octombrie 2009 în centrul Chişinăului să prezinte aceste date la adresele electronice antiteror@sis.mdinfo@sis.mdpress@sis.md sau să le comunice la linia fierbinte a Serviciului (373 22) 24- 51- 21.

Noutăţi

28/03/2025 | Noutăţi
Centrul Antiterorist al SIS a finalizat programul de instruire dedicat Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a cărui tematică a fost prevenirea și gestionarea riscurilor teroriste în zona de frontieră. Timp de 30 de zile, cei 350 de angajați ai Poliției de Frontieră au fost instruiți în:...Read more
Adăugat în:
12/10/2023 | Noutăţi
Oficiali ai instituțiilor guvernamentale împreună cu reprezentanți ai sectorului privat au purtat un dialog strategic cu scopul de a consolida acțiunile de securitate aplicate infrastructurii critice din Republica Moldova. Reuniunea părților a fost organizată de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate...Read more
Adăugat în:
26/10/2022 | Noutăţi
Programul Național de consolidare și realizare a măsurilor de protecție antiteroristă a obiectivelor infrastructurii critice pentru anii 2022-2026 a fost aprobat de către Cabinetul de miniștri, în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului. Urmare a situației regionale tensionate și a creșterii pericolelor în...Read more
Adăugat în:
26/04/2022 | Noutăţi
Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, în scopul realizării eficiente a complexului de măsuri de asigurare și menținere a funcționalității și integrității obiectivelor infrastructurii critice în caz de eventuale acte teroriste sau altor infracțiuni cu caracter terorist pe teritoriul...Read more
Adăugat în:
22/04/2022 | Noutăţi
Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova vine cu un avertisment pentru operatorii obiectivelor infrastructurii critice naționale în legătură cu unele riscuri de securitate cibernetică la nivel regional și internațional. Evoluția informațiilor indică faptul că anumiți actori statali...Read more
Adăugat în: