A A A

Forţele Speciale - 2010

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) în conlucrare cu Ministerul Apărării (MA) au participat în perioada 25 - 26 octombrie, la exerciţiul tactic antiterorist „Forţele Speciale - 2010”, desfăşurat în poligonul de instruire a trupelor speciale. Centrul Antiterorist al SIS a acordat asistenţă la pregătirea şi desfăşurarea evenimentului.

 

Exerciţiul cu genericul „Acţiunile Forţelor Speciale în neutralizarea grupelor teroriste şi eliberarea ostaticilor în condiţii diverse de teren” se încadrează în planul de colaborare, instruire şi schimb de experienţă dintre Detaşamentul cu destinaţie specială al SIS şi Batalionul cu destinaţie specială „Fulger” al MA pentru anul 2010. 

 

Scopul exerciţiului a fost ridicarea nivelului pregătirii profesionale şi perfecţionarea mecanismelor de interacţiune a subunităţilor cu destinaţie specială privind combaterea terorismului. De menţionat faptul că acesta este primul exerciţiu antiterorist al subunităţilor cu destinaţie specială din cadrul SIS şi MA privind testarea gradului de interoperabilitate în cazul apariţiei situaţiilor excepţionale.

 

La nivel naţional exerciţii similare au avut loc în 2007 şi 2008 cînd Centrul Antiterorist a organizat interacţiunea dintre subunităţile speciale ale SIS, MAI, Departamentul Instituţiilor Penitenciare în cadrul operaţiunilor antiteroriste.

 

În cadrul exerciţiului au fost modelate diferite situaţii tactice care au permis executarea misiunii cu eficienţă maximă. Reieşind din situaţia operativă creată de către ofiţerii „ALFA” şi „FULGER”, au fost efectuate măsuri de urmărire, blocare şi neutralizare a teroriştilor. Astfel, după localizarea bazei de staţionare a grupelor teroriste, statul major a operat o serie de schimbări, dislocînd subunităţile cu destinaţie specială ale SIS şi MA într-o zonă cu acces dificil. În urma acţiunilor prompte, grupurile operative de luptă au efectuat asaltul ascunzişului teroriştilor, eliberînd cu succes ostaticii şi neutralizînd infractorii. 

 

Exerciţiul antiterorist „Forţele Speciale-2010” se înscrie în Planul Individual de Acţiuni Republica Moldova – NATO (IPAP), la capitolul reformarea sectorului militar de securitate şi modernizarea mecanismului de cooperare între instituţiile de forţă, ca parte componentă a realizării politicii de integrare europeană. 

 

SIS de comun cu MA vor continua cooperarea în domeniul combaterii terorismului pe dimensiunea intensificării procedeelor şi modalităţilor de acţiune în cazul unor situaţii specifice pentru prevenirea, depistarea şi curmarea activităţii teroriste, precum şi eliminarea cauzelor de desfăşurare a acestora.

Noutăţi

16/10/2020 | Noutăţi
Centrul Antiterorist al Serviciului de Informații și Securitate a elaborat un nou Ghid privind „Protecția antiteroristă a infrastructurii critice”. Scopul îndrumarului este de a susține măsurile de asigurare a securității cetățenilor și de a preveni vulnerabilitățile obiectivelor protejate. Prin acest...Read more
12/10/2020 | Noutăţi
Centrul Antiterorist al Serviciului de Informații și Securitate a desfășurat o serie de instruiri pentru angajații Inspectoratului General de Carabinieri al MAI. Participanții au fost familiarizați cu tematici antiteroriste, în special cu tacticile și metodele aplicate de entitățile radicale, procedeele de...Read more
07/10/2020 | Noutăţi
Centrul Antiterorist al SIS în comun cu Agenția pentru Supraveghere Tehnică au realizat controale inopinate mai multor agenți economici licențiați pentru desfășurarea importului, depozitării materialelor explozibile şi efectuării lucrărilor cu explozibilul de uz civil. În urma verificărilor petrecute pe...Read more
23/09/2020 | Noutăţi
O locuitoare a capitalei a fost reținută de către Serviciul de Informații și Securitate, de comun cu Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Ciocana și Inspectoratul de Poliție Ciocana, pentru pregătire de omor intenționat, din interes material, la comandă. Femeia a intrat în vizorul SIS, după ce s-a...Read more
22/09/2020 | Noutăţi
Încă un lot de muniții de artilerie a fost depistat de către ofițerii Centrului Antiterorist al SIS. De această dată, obuzele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost identificate la o adâncime superficială, pe un teren agricol, în preajma satului Delacău, raionul Anenii Noi. Urmare a celor...Read more