A A A

Noua Lege cu privire la prevenirea și combaterea terorismului a intrat în vigoare

Actul normativ a fost publicat astăzi, 20 octombrie,  în Monitorul Oficial şi prevede consolidarea mecanismului naţional de prevenire şi combatere a terorismului.

 

Documentul conţine 11 capitole şi determină cadrul juridic şi organizatoric al activităţii de prevenire şi combatere a terorismului în Republica Moldova, modul de coordonare a activităţii subdiviziunilor specializate în prevenirea şi combaterea terorismului, a acţiunilor întreprinse de autorităţile publice centrale şi locale, de asociaţiile şi organizaţiile obşteşti, de persoanele cu funcţii de răspundere.

 

Noua lege completează nu doar lista de noţiuni, dar şi cea a autorităţilor implicate în procesul de prevenire şi combatere a terorismului, printre care se enumeră: Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Apărării; Ministerul Economiei și Infrastructurii; Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene; Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; Procuratura Generală, Serviciul de Protecție și Pază de Stat; Serviciul Vamal; Agenția Servicii Publice; Agenția Națională de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice; Departamentul Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor al Centrului Național Anticorupție, fiecare în limita competenţelor deţinute.

 

Actul stabileşte introducerea unui concept nou, implementat în spaţiul UE, privind verificarea pasagerilor companiilor aeriene, care are drept scop detectarea tentativelor de părăsire, intrare sau tranzitare a teritoriului ţării de către persoane implicate în activitate teroristă.

 

Legea prevede crearea organului local de gestionare a crizelor teroriste - Consiliului teritorial antiterorist, care va fi compus din conducători ai consiliilor raionale, reprezentanţi teritoriali ai Serviciului de Informaţii şi Securitate, ai Inspectoratului General al Poliţiei al MAI şi al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI. Pentru dirijarea şi desfăşurarea operaţiilor antiteroriste va fi instituit Comandamentul  Operaţional Antiterorist. 

 

Legea delimitează clar măsurile restrictive care pot fi instituite în zona de desfășurare a operației antiteroriste. La fel, prevede informarea opiniei publice asupra actelor teroriste, fiind reglementată conduita mijloacelor de informare şi interdicţiile impuse pe parcursul desfăşurării operaţiei antiteroriste şi în afara acesteia. 

 

Documentul conţine menţiuni privind necesitatea unor prevederi care vizează răspunderea asociaţiei obşteşti sau religioase ori a unei alte organizaţii pentru desfăşurarea activităţii teroriste; răspunderea mijlocului de informare în masă pentru difuzarea materialelor care cheamă la desfăşurarea activităţii teroriste sau îndreptăţesc desfăşurarea unei astfel de activităţi; inadmisibilitatea utilizării reţelelor de comunicaţii electronice pentru desfăşurarea activităţii teroriste.

 

20.10.2017                                                Centrul de comunicare şi relaţii publice al SIS

Noutăţi

28/03/2025 | Noutăţi
Centrul Antiterorist al SIS a finalizat programul de instruire dedicat Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a cărui tematică a fost prevenirea și gestionarea riscurilor teroriste în zona de frontieră. Timp de 30 de zile, cei 350 de angajați ai Poliției de Frontieră au fost instruiți în:...Read more
Adăugat în:
12/10/2023 | Noutăţi
Oficiali ai instituțiilor guvernamentale împreună cu reprezentanți ai sectorului privat au purtat un dialog strategic cu scopul de a consolida acțiunile de securitate aplicate infrastructurii critice din Republica Moldova. Reuniunea părților a fost organizată de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate...Read more
Adăugat în:
26/10/2022 | Noutăţi
Programul Național de consolidare și realizare a măsurilor de protecție antiteroristă a obiectivelor infrastructurii critice pentru anii 2022-2026 a fost aprobat de către Cabinetul de miniștri, în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului. Urmare a situației regionale tensionate și a creșterii pericolelor în...Read more
Adăugat în:
26/04/2022 | Noutăţi
Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, în scopul realizării eficiente a complexului de măsuri de asigurare și menținere a funcționalității și integrității obiectivelor infrastructurii critice în caz de eventuale acte teroriste sau altor infracțiuni cu caracter terorist pe teritoriul...Read more
Adăugat în:
22/04/2022 | Noutăţi
Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova vine cu un avertisment pentru operatorii obiectivelor infrastructurii critice naționale în legătură cu unele riscuri de securitate cibernetică la nivel regional și internațional. Evoluția informațiilor indică faptul că anumiți actori statali...Read more
Adăugat în: