
Centrul Antiterorist al Serviciului de Informații și Securitate continuă întâlnirile cu diverși reprezentanți ai societății în vederea promovării culturii de securitate la obiectivele infrastructurii critice naționale.
Atenție sporită este acordată asigurării securității în locurile de aglomerare în masă care necesită o protecție adecvată, luând în considerare vulnerabilitatea și importanța lor socială.
Astfel, ofițerii Centrului Antiterorist al SIS au organizat pentru angajații unui centru comercial din capitală un curs de instruire în cadrul căruia a fost pusă în discuție eficientizarea mecanismelor de reacție și alertare a organelor competente în cazul survenirii eventualelor situații de risc, ce ar pune în pericol ordinea publică și siguranța cetățenilor. De asemenea, ofiţerii de informaţii au adus la cunoştinţa auditoriului regulile obligatorii ce trebuie întreprinse în situaţiile de criză teroristă şi recomandările de organizare a procesului de pază şi protecţie la obiectivele gestionate.
Amintim că, organizarea procesului de instruire și educație de securitate antiteroristă constituie una din prioritățile Serviciului de Informații și Securitate, aceste măsuri fiind un element-cheie în prevenirea manifestărilor teroriste.
Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova reiterează importanța parteneriatului cu societatea civilă și sectorul privat privind asigurarea securităţii naţionale a Republicii Moldova şi îşi exprimă deschiderea spre stabilirea de noi segmente de colaborare.




