A A A

Exerciţiul antiterorist comun „DONBASS-ANTITEROR - 2011”

În perioada 14-29 septembrie curent, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a participat la exerciţiul antiterorist comun „DONBASS-ANTITEROR - 2011”, organizat de Serviciul de Securitate al Ucrainei şi Centrul Antiterorist al CSI.

Evenimentul s-a desfăşurat pe teritoriul Ucrainei, Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse, în conformitate cu prevederile Programului de colaborare al statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente în combaterea terorismului şi altor forme violente de manifestare a extremismului pentru anii 2011-2013. Faza finală a exerciţiului a fost organizată în oraşul Doneţk, Ucraina, la 29 septembrie a.c.

Scopul exerciţiului a fost asigurarea securităţii în cadrul măsurilor sportive internaţionale şi lichidarea consecinţelor atentatelor teroriste. Conform planului şi scenariului, o formaţiune extremist-teroristă a ameninţat autorităţile ucrainene cu comiterea unei serii de atentate în timpul desfăşurării Campionatului European la fotbal EURO – 2012.

Serviciile speciale antrenate în desfăşurarea complexului de măsuri antiteroriste au avut drept scop căutarea şi identificarea teroriştilor convenţionali, supravegherea acestora şi acumularea probelor în vederea demonstrării activităţii lor ilicite, precum şi dejucarea atentatelor planificate. Toate acţiunile s-au desfăşurat în timp real şi s-au finalizat cu operaţiunea specială de capturare a teroriştilor. 

La 28 septembrie a.c. în or. Doneţk, a avut loc de asemenea antrenamentul comun de comandament şi stat-major cu genericul „Interacţiunea organelor de securitate, serviciilor speciale şi organelor de drept ale statelor membre ale CSI în cadrul măsurilor operative şi de căutare comune, scopul fiind identificarea şi prevenirea eventualelor atacuri teroriste la obiectivele infrastructurii critice şi de aglomerare în masă”, cu participarea reprezentanţilor serviciilor speciale din Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Federaţia Rusă. În cadrul antrenamentului  au fost verificate mecanismele de interacţiune la nivel regional dintre serviciile speciale, algoritmele de schimb de informaţii la nivel naţional între organele de drept şi acţiunile organelor de securitate în procesul de identificare şi prevenire a atacurilor teroriste la obiective de aglomerare în masă.

Participînd la asemenea măsuri regionale, SIS a avut posibilitatea să testeze capacităţile sale de prevenire şi combatere a terorismului, potenţialul său operativ, precum şi mecanismele de schimb de informaţii cu partenerii străini în situaţii de alertă. Organizatorii evenimentului au apreciat înalt acţiunile participanţilor.

Noutăţi

28/03/2025 | Noutăţi
Centrul Antiterorist al SIS a finalizat programul de instruire dedicat Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a cărui tematică a fost prevenirea și gestionarea riscurilor teroriste în zona de frontieră. Timp de 30 de zile, cei 350 de angajați ai Poliției de Frontieră au fost instruiți în:...Read more
Adăugat în:
12/10/2023 | Noutăţi
Oficiali ai instituțiilor guvernamentale împreună cu reprezentanți ai sectorului privat au purtat un dialog strategic cu scopul de a consolida acțiunile de securitate aplicate infrastructurii critice din Republica Moldova. Reuniunea părților a fost organizată de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate...Read more
Adăugat în:
26/10/2022 | Noutăţi
Programul Național de consolidare și realizare a măsurilor de protecție antiteroristă a obiectivelor infrastructurii critice pentru anii 2022-2026 a fost aprobat de către Cabinetul de miniștri, în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului. Urmare a situației regionale tensionate și a creșterii pericolelor în...Read more
Adăugat în:
26/04/2022 | Noutăţi
Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, în scopul realizării eficiente a complexului de măsuri de asigurare și menținere a funcționalității și integrității obiectivelor infrastructurii critice în caz de eventuale acte teroriste sau altor infracțiuni cu caracter terorist pe teritoriul...Read more
Adăugat în:
22/04/2022 | Noutăţi
Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova vine cu un avertisment pentru operatorii obiectivelor infrastructurii critice naționale în legătură cu unele riscuri de securitate cibernetică la nivel regional și internațional. Evoluția informațiilor indică faptul că anumiți actori statali...Read more
Adăugat în: