
În perioada 23-25 iunie curent, la invitaţia Serviciului Federal de Securitate al Federaţiei Ruse, delegaţia Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova condusă de domnul Mihail Bodean, director adjunct al SIS, a participat la cea de-a VIII-a Consfătuire a conducătorilor serviciilor speciale şi organelor de securitate pe problema luptei contra terorismului care s –a desfăşurat în or. Irkutsk, FR.
În cadrul întrunirii, conducători ai servciilor speciale din peste 50 de ţări au pus în discuţie subiecte ce ţin de interacţiunea serviciilor speciale în problema contracarării riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, regionale şi internaţionale. Totodată, participanţii au analizat aspectele cooperării în vederea combaterii extremismului şi terorismului internaţional, asigurării securităţii măsurilor internaţionale de anvergură şi îmbunătăţirii conlucrării în domeniul informaţional.
Conducerea Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova acordă o atenţie deosebită stabilirii şi promovării contactelor cu serviciile speciale străine în vederea prevenirii şi contracarării proceselor care periclitează securitatea naţională şi regională.
SIS al RM participă anual la acest for internaţional care se desfăşoară în cadrul comunităţii internaţionale ai serviciilor de securitate. Ultima Şedinţă a conducătorilor serviciilor speciale privind combaterea terorismului internaţional a avut loc în luna martie 2008 în or. Hantî-Mansiisk, Federaţia Rusă.




